După un eșec în deschiderea sezonului, baschetbaliștii de la SCM Timișoara au obținut a doua victorie consecutivă în campionat, de această dată în capitală.
Timișorenii plecau cu a doua șansă în întâlnirea cu Steaua din etapa a treia a primei ligi de baschet masculin, însă i-au surprins pe roș-albaștri și au condus cu 5-0 pe început de meci. Steliștii au revenbit rapid în joc și la finele primului sfert aveau un asfalt de 7 puncte, 25-18. Distanța dintre cele două formații s-a mărit la pauză mare, când gazdele conduceau cu 49-39.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru bănățeni, care în sfertul al treilea au început să joace mai bine și au redus diferența până la 3 puncte. FInalul de partidă a aparținut bănățenilor. Brown și Franklin au reușit coșuri de trei puncte, iar în cele din urmă s-au impus cu 83-81.
Cei mai buni marcatori ai timișorenilor au fost tocmai autorii „trițelor” ce au adus avantajul din final. Franklin a încheiat partida cu 19 puncte, iar Brown cu 14.
În runda viitoare, baschetbaliștii de la SCM Timișoara vor juca pe teren propriu împotriva unei alte echipe din capitală, Dinamo București.