Scene tensionate la Timişoara unde un grup de peste 20 de persoane a intrat în Primărie în căutarea edilului. Grupul, condus de copreşedintele AUR, George Simion, a fost oprit la etajul 1 de angajaţi ai instituţiei. Într-o declaraţie ulterioră, Simion a spus că grupului său dorea să obţină o audienţă pentru Ioan Bânciu, reprezentat al mai multor asociaţii revoluţionare.
După o escală în Piaţa Operei, cei de la AUR au ajuns la Primăria Timişoara.Ei au scandat, printre altele, cu referire la Dominic Fritz: “Ieşi afară, javră odinară!”; “Herr Fritz nu uita, Timişoara nu-i a ta!”. Au reușit să pătrundă în clădire dar nu au mai ajuns până la biroul primarului, fiind opriți, se pare, de city manager și seful de cabinet al primarului.
Simpatizanții AUR au părăsit sediul primăriei, iar Dominic Fritz le-a trimis replica pe Facebook:
„O bandă de membri și simpatizanți AUR, în frunte cu George Simion, aduși la Timișoara cu autocarul, împreună cu organizația Noua Dreaptă din Mehedinți, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forță fizică. Scopul acestor bande a fost să creeze haos și panică în instituție și printre timișorenii care aveau treburi legitime de rezolvat la Primărie.
Este inadmisibil că Jandarmeria și Poliția Locală au asistat impotente la acest act violent
Asaltul bandelor lui George Simion asupra instituțiilor democratice ale statului, prin tupeu și intimidare, nu are legătură cu libertatea de exprimare și ne oferă o pre-vizionare a ceea ce se poate întâmpla cu România, dacă rămânem impasibili la acest fenomen.
Accept dreptul oricui de a protesta atât timp cât acest lucru se desfășoară pașnic, fără a pătrunde, prin violență, în Primăria Timișoara, în oricare altă primărie din țară, în instituțiile statului.
Cer instituțiilor abilitate să îi identifice pe cei care au încălcat legea și să îi sancționeze pentru a preveni repetarea acestui act, în altă parte. Am declanșat o anchetă la Poliția Locală, pentru a afla de ce forțele de ordine au permis acțiunea de azi, și mă aștept ca și la Jandarmerie să-și verifice procedurile. De asemenea, partidele aflate la guvernare, PSD și PNL, au datoria să condamne politic ceea ce s-a întâmplat în Timișoara.
Un lucru să fie clar: pe mine nu mă intimidează aceste violențe anti-democratice. Doar îmi întăresc convingerea că trebuie să luptăm, mai mult decât oricând, pentru valorile noastre. Timișoara este și va rămâne un oraș al respectului și bunului simț, multicultural și deschis, unde xenofobia și violența anarhică nu au ce căuta”, a notat
edilul.
Sursa: Realitatea de Timis