Arheologii au descoperit, aproape de zona centrală a orașului, un mormânt colectiv în care erau șase schelete ale unor adulți și unul de copil. Ei cred că este posibil ca mormântul să facă parte dintr-o serie de gropi comune în care erau înmormântate victimele unei epidemii care a zguduit orașul după anul 1700, cel mai probabil ciumă, lepră sau tifos.

Printre argumentele care sprijină aceste concluzii ale arheologilor se numără faptul că cele șapte persoane au fost înmormântate împreună, iar la gâtul scheletului de copil a fost găsit un pandantiv în formă de cruce dublă, asemănătoare crucii de Lorena. De aceea arheologii s-au gândi că cei care au fost înmormântați ar putea fi coloniști veniți din Lorena în Banat.

Imagine

Pe de altă parte, prezența unor proiectile de flintă descoperite alături de schelete ar putea conduce la ipoteza că cei care și-au găsit sfârșitul acolo au fost împușcați.

Articolul precedentNoi condiții de intrare în Ungaria, prin vama de la Nădlac
Articolul următorAlertă la Timișoara, după ce un șofer de autobuz a fost diagnosticat cu coronavirus