VÂNZAREA DE ALCOOL, INTERZISĂ ASTĂZI ÎN TOATE MAGAZINELE DIN ȚARĂ: CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI

INTERZIS-VANZAREA ALCOOLULUI-ZIUA VOTULUI-2025
În ziua alegerilor, autoritățile au impus o interdicție națională privind vânzarea de băuturi alcoolice. Toate magazinele, supermarketurile și punctele comerciale au obligația de a sista vânzarea de alcool pe tot parcursul zilei, indiferent de natura produsului – bere, vin sau băuturi spirtoase.
Interdicția este valabilă până la ora 21.00. Cei care încalcă măsura riscă sancțiuni, atât comercianții care continuă să vândă, cât și persoanele care achiziționează alcool în mod ilegal.
De ce această măsură?
Decizia este una preventivă, menită să asigure desfășurarea în liniște a procesului electoral, fără incidente cauzate de consumul de alcool.
Forțele de ordine, poliția și jandarmeria, sunt mobilizate în teren pentru a verifica respectarea măsurii. Se anunță controale în piețe, magazine de cartier și centre comerciale, iar amenzile pot fi considerabile.
"Conform Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, în ziua votării, între orele 7:00 și 21:00, este interzisă comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în spațiul de protecție al secției de votare. Această prevedere vizează prevenirea oricăror tulburări sau influențe asupra alegătorilor în proximitatea directă a secțiilor."
Măsurile adoptate reflectă o abordare fermă pentru menținerea unui climat de ordine publică și siguranță în ziua scrutinului.
Citește și:
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










