Copil ajuns la spital dupa o bataie într-o școala din Timișoara. Conducerea instituției nu a dat atenție incidentului

copil-batut
Un copil de numai 10 ani a fost batut într-o școala din Timișoara dupa terminarea cursurilor.Totul s-a întâmplat zilele trecut la Școala Generala 7 din Timișoara, iar copilul a fost batut de alți doi colegi ai sai. Puștiul a fost trântit la pâmânt și lovit la spate și la cap cu picioarele. Un coleg al celor trei a intervenit și i-a oprit pe cei doi sa îl mai loveasca, dar l-a și dus pe tânarul batut la cabinetul medical. Medicul școlii a fost cel care a urmat procedura și a sunat la Salvare, care l-a transportat pe tânăr la spital.Incidentul a fost trecut cu vederea de către conducerea școlii și nu a raportat nimic la Inspectoratul Școlar Județean, care a promis însă că va lua măsuri."Direcțiunea școlii nu ne-a informat despre acest incident, întrucât a considerat ca a fost doar o ‘ciufuleală’ între copii. Într-adevăr a fost anunțată Salvarea pentru a-l prelua pe copilul lovit, așa cum cere procedura. Diriginta de la acea clasă va fi schimbată" a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Aura Danielescu, inspector sef ISJ Timiș.Conducerea școlii a promis și ea că va lua măsuri împotriva elevilor bătăuși, însă și familia copilului bătut va continua să își caute dreptatea."Polițistii au fost sesizați că un elev de 10 ani ar fi fost agresat după terminarea orelor de curs, în incinta unei instituții de învățământ de pe raza municipiului Timișoara. Am întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe în care se efectuează în prezent cercetări, urmând ca la definitivarea acestora să fie propusa soluția corespunzătoare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara" au declarat reprezentanții IPJ Timis.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











