DEBITUL DUNĂRII, ÎN SCĂDERE SĂPTĂMÂNA VIITOARE

DEBITUL DUNĂRII, ÎN SCĂDERE SĂPTĂMÂNA VIITOARE
Pentru luna martie, hidrologii au estimat un debit maxim de 5.000 metri cubi/secundă
Debitul Dunării la intrarea în țară va fi în scădere pe parcursul săptămânii viitoare până la 5.100 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s), potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), emise pentru perioada 22 - 29 martie 2025.
'Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere în prima zi a intervalului de prognoză până la valoarea de 5.900 mc/s, staționar în următoarea zi în jurul acestei valori, apoi în scădere până la valoarea de 5.100 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în prima parte a intervalului de prognoză în scădere pe sectorul Gruia - Calafat și în creștere pe sectorul Bechet - Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Zimnicea și în creștere pe sectorul Giurgiu - Tulcea', se arată în prognoza INHGA.
În ultimele 24 de ore, debitul Dunării pe secțiunea Baziaș a fost în creștere, având valoarea de 5.700 mc/s. În aval de Porțile de Fier debitele au fost în creștere.
Pentru luna martie, hidrologii au estimat un debit maxim de 5.000 metri cubi/secundă și un minim de 2.500 mc/s.
În ceea ce privește râurile interioare, în intervalul 23- 29 martie 2025, în prima jumătatea a intervalului de prognoză, debitele vor fi relativ staționare.
'Sunt posibile creșteri de niveluri și debite, pe unele râuri mici din jumătatea de vest a țării și din zonele de deal și de munte, datorită precipitațiilor prognozate și cedării apei din stratul de zăpadă din zonele montane înalte', avertizează hidrologii.
În a doua parte a intervalului, debitele vor fi în creștere pe majoritatea râurilor datorită precipitațiilor prognozate și propagării.
Potrivit INHGA, regimul hidrologic în prima lună calendaristică de primăvară a fost estimat la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someșul Mare, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Olt superior și mijlociu, Argeș superior, Ialomița superioară și mijlocie și cursul Prutului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Negru, Crișul Alb, Rm. Sărat, Bârlad si afluenții Prutului.
AGERPRES
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











