Actualitate· 2 min citire

MESAJUL PAPEI FRANCISC DIN DUMINICA PAȘTELUI: IISUS ESTE VIU ȘI RĂMÂNE MEREU CU NOI

MESAJUL PAPEI FRANCISC DIN DUMINICA PAŞTELUI: IISUS ESTE VIU ŞI RĂMÂNE MEREU CU NOI

MESAJUL PAPEI FRANCISC DIN DUMINICA PAŞTELUI: IISUS ESTE VIU ŞI RĂMÂNE MEREU CU NOI

Realitatea de Timis
Scris de Realitatea de Timis Publicat: 20 apr. 2025, 18:42

Papa Francisc a lipsit de la toate ritualurile din Săptămâna Mare de la Vatican

Papa Francisc a afirmat că Iisus "plânge lacrimile celor care suferă", în omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paștelui și care, în absența sa, din cauza convalescenței după infecția respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo Comastri, în Piața Sfântul Petru de la Vatican.

În omilia sa, Papa i-a invitat pe credincioși să iasă "să îl caute pe Hristos în viață, să îl caute pe chipurile fraților și surorilor lor, să îl caute în viața de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puțin în acel mormânt".

"El este viu și rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă și multiplicând frumusețea vieții în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi" a transmis papa la ceremonia de încheiere a Săptămânii Sfinte, potrivit agenția EFE.

De asemenea, papa Francisc i-a îndemnat pe credincioși să nu se mulțumească cu o anumită securitate religioasă, ci "să privească dincolo, pentru a-l descoperi pe Iisus".

Potrivit Agerpres, Papa a avut o apariție surpriză sâmbătă, când a mers să se roage în bazilica Sfântul Petru înainte de celebrarea Vigiliei Pascale din Sâmbăta Sfântă și s-a oprit pentru a saluta câteva grupuri de pelerini americani care se aflau în biserică în acel moment.

Papa Francisc a lipsit de la toate ritualurile din Săptămâna Mare de la Vatican, însă a mers în după-amiaza Joii Mari la închisoarea Regina Coeli, în apropiere de Vatican, pentru a saluta deținuții, așa cum a făcut de la începutul pontificatului său.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate