VINEREA MARE - ZIUA JERTFEI ȘI RECULEGERII ÎNAINTE DE ÎNVIERE

Sfânta și Marea Vineri (Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului)

Vinerea Mare este ziua de doliu a creștinătăți, este cea mai tristă zi din istoria creației este cea a Răstignirii lui Hristos pentru mântuirea noastră, pe care o celebrăm an de an în Biserica Ortodoxă. Sinaxarul din Triod ne spune că în Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor și Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru lisus Hristos. Tot în această zi se face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Imnografia Triodului subliniază că Hristos a suferit pentru mântuirea noastră cu tot trupul Său: „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, fața, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oțetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgânești; spatele, biciuri și mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, și cuie, încheieturile și coasta, sulița. Cel ce ai pătimit pentru noi, și ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, și ne-ai înălțat, Atotputernice Mântuitorule, miluiește-ne pe noi”. Acest lucru este subliniat și de Sinaxar, care ne spune că astăzi Domnul Iisus Hristos a răbdat: scuipări, loviri peste față, palme, insulte, batjocuriri, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

„Cel atotputernic și smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute”. Sfintele Pătimiri sunt numite „înfricoșătoare”, deoarece Hristos suferă moarte pe Cruce ca Dumnezeu și Om. În nici un moment al Sfintelor Sale Pătimiri Iisus Hristos nu încetează să fie și Fiul lui Dumnezeu. Cel care pătimește este Cuvântul Întrupat, Cel prin care Tatăl a creat toate în Duhul Sfânt. „Cel atotputernic și smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, se fac minuni în cer și pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoșătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot așa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul”. sÎn Vinerea Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului trăim plenar toate evenimentele mântuitoare ce s-au petrecut în noaptea de joi spre vineri și tot ce a suferit Hristos pentru izbăvirea noastră de sub puterea morții și a răului pe parcursul zilei de vineri, culminând cu moartea și cu îngroparea Lui. Biserica Ortodoxă Română, prin lectura celor 12 pericope evanghelice ce prezintă Sfintele Pătimiri ale Domnului în cadrul Deniei din Sfânta și Marea Vineri, oferă creștinului posibilitatea de a înțelege ce a făcut  Hristos pentru mântuirea noastră. Se pleacă în urmărirea momentelor legate de Sfintele Pătimiri de la marea cuvântare a Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Taină, pe care  o auzim din lectura primei Evanghelii (Ioan 13, 31; 18, 1) a acestei Denii.

Sfânta și Marea Vineri este zi aliturgică, adică nu se oficiază Sfânta Liturghie, iar cartea de cult a acestui timp liturgic, Triodul, precizează: „potrivit Tipicului cel Mare al Sfântului Sava, în această Sfântă și Mare zi de Vineri, să nu se facă nici o Liturghie”, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi. Iisus Hristos a fost cu adevărat răstignit cu trupul, sub Ponțiu Pilat și Irod Tetrarhul, iar suferința Sa a fost model de jertfă pentru toți martirii creștini care mărturisesc că nu există experiență a împărăției lui Dumnezeu fără Cruce, fără jertfă.

Rugăciunea din Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor

„Tu, Iubirea mea crucificată, blândul meu Iisus, Tu care, pentru a obține pentru mine o moarte bună, ai binevoit să alegi pentru tine o moarte atât de crudă, amintește-Ți că sunt una din oițele pe care le-ai răscumpărat cu prețul Sângelui Tău Prea Sfânt; Tu care, atunci când toți oamenii din jur mă vor abandona și nimeni nu va putea să-mi dea un ajutor, ești singurul care vei putea să mă mângâi și să mă salvezi, învrednicește-mă să Te primesc ca un însuflețit; nu permite ca să Te pierd pentru veșnicie și să fiu izgonit în infern, departe de Tine.
O Prea Iubitul meu Mântuitor, binevoiește a mă primi în rănile Tale sfinte; de pe acum Te îmbrățișez și voiesc să-mi dau sufletul, cu ultimul meu suspin, în Rana plină de iubire a coastei Tale, spunând acum pentru atunci: Iisuse al meu, iertare și îndurare pentru meritele Sfintelor Tale răni! Amin!”

Știai că?

În Sfânta Vineri are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Textul acestei cântări este împărțit, ca structură, în trei părți, prima parte având 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe și a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecărei stări este reluată și la sfârșitul ei. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.

Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În Imperiul Roman, Crucea era cel mai crud instrument de tortură. Crucificarea provoca o moarte lentă, agonia putea să dureze și câteva zile, și era extrem de dureroasă și de umilitoare. Din această cauză, pedeapsa răstignirii pe cruce era destinată numai rebelilor și sclavilor, cetățenii romani fiind absolviți de o astfel de condamnare. Răstignirea era precedată, din oficiu, de flagelare, adică de o cruntă biciuire, care rănea până la desfigurare trupul condamnaților. De multe ori victimele sucombau sub aceste lovituri, sau mureau după aceea din cauza rănilor provocate de ele. După flagelare, osândiții erau siliți să-și ducă singuri crucea până la locul răstignirii.
Crucificarea era socotită pedeapsă exemplară, trebuia să înspăimânte pe toți cei care s-ar mai fi putut gândi să încalce legile romane. De aceea se alegeau întotdeauna, pentru răstignire, locurile cu cea mai mare deschidere pentru privitori.

Mântuitorul Hristos a fost răstignit în locul numit Golgota - "Căpățâna", înălțime calcaroasă, care semăna, de la distanță, cu o țeastă. Era situată în afara cetății, la o distanță de câteva sute de metri. Se ajungea acolo ieșindu-se prin poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria și Galileia, spre Pereea, Cezareea, Iaffa și Betleem.
După legea romană, nu era îngăduită înmormântarea celor răstigniți. După legea mozaica însă, ei trebuiau neapărat îngropați îndată ce se constata că au murit. „Chinurile răstigniților erau înfiorătoare. Între ele, cel mai insuportabil era setea, consecință inevitabilă a oboselii, a febrei și mai ales a pierderii considerabile de sânge. Răstigniții erau fixați pe, cruce cu ajutorul cuielor, câte unul pentru fiecare mână și pentru fiecare picior. Adesea, amândouă picioarele erau prinse de lemn cu același cui. Pentru susținerea greutății trupului, partea verticala a crucii era prevăzută uneori cu un suport special sau cu un căluș care consta dintr-un cui mai mare, înfipt în așa fel, încât să vină între coapsele victimei. Alte ori, răstigniții erau legați de cruce înainte de pironire.”
Sfinții evangheliști Matei (27, 51-53), Marcu (15, 38) și Luca (23, 45) arată că, în clipa când Mântuitorul și-a dat duhul, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepți din Ierusalim au înviat și catapeteasma templului s-a rupt în două.

Martor la toate acestea a fost, fără voia sa, Longhin Sutașul, comandantul ostașilor care au asigurat paza Crucii la Răstignirea Domnului și paza Sfântului Mormânt. Longhin făcea parte din corpul de armată condus de Ponțiu Pilat și el a fost cel care a mărturisit: "Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu" (Matei 27: 54).

Pătimirile sunt mai mult decât înfricoșătoare, pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea le-a primit de bunăvoie pentru oameni. Toată firea se cutremură, pentru suferința făcătorului ei: „Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamnei, slavă Ție", (Triod, p. 556).  - (surse: https:www. creștiortodox; Dicționar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, 1994

Sursa: Realitatea Spirituala