UN INDIVID BEAT A DAT FOC POMPEI DE BENZINĂ ȘI AMENINȚA CĂ SE SINUCIDE

UN INDIVID BEAT A DAT FOC POMPEI DE BENZINĂ ȘI AMENINȚA CĂ SE SINUCIDE
Incindent halucinant în județul Timiș
Un individ aflat în stare avansată de ebrietate a dat foc unei pompe de alimentare dintr-o stație de carburant din Făget, iar ulterior s-a deplasat către un bloc ANL din localitate, unde a distrus geamul ușii de acces și a amenințat că se va sinucide. Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional, mai ales pentru minori.
”Incendiul a fost lichidat prompt de angajații stației, cu ajutorul unui extinctor. În timpul incidentului, bărbatul ar fi aruncat combustibil aprins asupra unuia dintre angajați, provocându-i arsuri la nivelul membrelor, după care a părăsit locul și s-a refugiat într-un bloc ANL din apropiere, unde a spart ușa de acces și a urcat până la etajul 3, amenințând că se va arunca”, a transmis IPJ Timiș.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prin incendiere, distrugere, lovire sau alte violențe precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus declinarea competenței către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea continuării cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
- 15:33 - Anca Alexandrescu, atac dur la adresa Guvernului Bolojan: „Este un mic dictator. Trebuie să plece cu tot cu gașca lui"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News












